Cel mai avansat sistem anti-piraterie, spart în 20 de minute

de: George Stanciu
03 12. 2018

Sistemele anti-piraterie devin din ce în ce mai bune, dar asta nu-i sperie pe cei care le sparg, indiferent de laudele de sine pe care le folosesc creatorii acestora.

Valeroa este unul dintre cele mai noi sisteme anti-piraterie pentru jocuri, similar cu Denuvo, de care probabil ai auzit. Cel din urmă a devenit unul dintre cele mai eficiente și notorii sisteme de acest fel, iar celebritatea sa nu a făcut decât să-i atragă pe crackerii dornici să îl spargă. Câteva zile de protecție sunt realitatea cu care se pot lăuda astfel de sisteme.

Valeroa pare a fi un sistem anti-piraterie superior celor actuale. Nu are nevoie de o conexiune activă la internet pentru verificări, nici măcar dacă e prima oară când lansezi un joc sau dacă ai schimbat componentele din PC. Conform dezvoltatorilor, sistemul nu instalează lucruri adiționale pe calculator, iar jocul se comportă ca și cum n-ar exista această protecție.

Acest sistem ”este extrem de dificil de spart înainte și la scurt timp după lansarea jocului”, însă pare că dezvoltatorii au supraapreciat propria muncă. Pe 29 noiembrie, sistemul a debutat pe jocul City Patrol: Police. Pe 1 decembrie, jocul a apărut pe internet cu protecția înlăturată.

Un utilizator de internet din Turcia, cunoscut ca ”Steam006”, pare să fie responsabil pentru această reușită. Dacă ne luăm după spusele acestuia, a durat doar 20 de minute să creeze crack-ul pentru jocul protejat de Valeroa.

Rămâne de văzut dacă variantele ulterioare ale Valeroa vor fi ceva mai bune decât cel din prezent. Momentan, producătorii acestuia s-au lăudat cam devreme cu sistemul de protecție, dar ar putea rezolva problema în viitor. Sau, din contră, dacă jocurile care vor fi lansate cu acesta vor fi și de interes mai sporit pentru publicul larg, am putea vedea un nou record de viteză la crack-uirea acestora.